Trenul

de vagabond
mi-e milă,
bărbatul,
copilul
ce așteaptă
în stație
întoarcerea tatălui,


îmi sfâșie
inima,


fără indoială,
nimănui
nu-i pasă
de mine,


că eu
sunt copilul
din stație,
vagabondul,


tatăl.


Pablo Mendez

Nu sunt stăpâna nici unui lucru

Nu sunt stăpâna nici unui lucru
cu atât mai puțin pot fi stăpâna cuiva
Nu trebuie să te temi
când îți strangulez sexul,
nu ma gândesc să-ți dăruiesc copii,nici inele,nici promisiuni.

Tot pământul ce-l am îl port în păpucii mei.
Casa mea e acest corp ce pare o femeie,
nu am nevoie de mai mulți pereți și înăuntru
am mult spațiu:
acest deșert negru ce atât te sperie.

Miriam Reyes

Genealogie

Sunt rezumatul istoriei dintre două corpuri
uneori rezumatul altor patru
dintre care am cunoscut-o pe a treia.

O decizie străină mie m-a făcut nehotărât;
O responsabilitate ce niciodată nu a fost a mea
m-a transformat într-un bărbat iresponsabil;
Compromisul dintre ceilalţi doi
m-a făcut să fiu foarte puţin compromis.....

Înaintea mea am pus două puncte și virgulă

și după,din păcate,o elipsă.

Și eu.în acest rezumat al rezumatelor
sunt punctul final,un cerc de cerneală

într-o poveste care,având puterea de a îmbatrâni,

în curând va fi istorie.

Sunt prelungirea neadecvată a două corpuri
ce caută prelungirea analogă a altor corpuri
încercând, în final,să se rezume.

Carlos Contreras Elvira

Coma

Ca un înger ce scapă din zăpadă
ne trezim din comă,moment minunat
ce înfrățește vii cu morții.

Ploapele închise au distrus
nucleul întemnițat al ochilor.
Lumina a topit zăbrelele
inoculând viața în retine.

Albul așternuturilor,trandafirii,
mâna mamei,crepăturile din pereți...
Toate erau noi.Toate memorie.

Fără îndoială corbii s-au întors,
ciocane de abanos și salivă.
Sunetul de crisalidă a încetat

Jose Daniel Garcia.

Visul de monoxid

Mary Moon se plimbă pe Gran Via
ca o vitrină în mișcare,
echilibristă fără sârmă
oscilând între vis și realitate,
lunatică flămândă și albastră
exilată pe planeta zombi-ilor,
în guri de metrou supraviețuiește
cu vitamine contra fricii.
Luna este un motel de autostradă
unde i se iau toate speranțele.
-------------------Mary Moon,
floarea orfelinatelor,desfrunzită
în paturi de spumă și textil rece,
își crește încet moartea
și urcă într-o mașină nouă.

Jose Daniel Garcia

Salonul Pașilor Pierduți

Tehnologia își pierde autostima:
fierbe cu întrebările,
o îngrijorează semnele
câteva ferestre mai la nord.

La fel, numele tău șterge vocalele
și nu oprește divorțul bagajelor noastre.
O stație,un aperitiv,cinci zile.

Cu mâinile rupte
îți spun adio.

Elena Mendel

Autoportret

Fără povara trecutului
urc până în vârful unde locuiește ideea,
unde se naște lumina în matca ei originală,
unde sunt mai mult decât un bărbat
-și mai mult decât un bărbat visez-
torente de întrebări revărsâdu-se
-linia orizontului-până în valea cea mai adâncă.
Fără povara timpului
merg
cometă ușoară printre nori,
până la pierderea totală,
de la izvor la albie,la delta unde mă revărs,
fără greutate și fără trecut,fără cenușa aștrilor,
cum înoată arborii,nedemni de zborul tău,
cum pietrele mor dedesubtul unui cer de pești.

Pilar Blanco

Autopsia

Cineva i-a deschis ochii
și în interior avea:
lumini de dimineață,trenuri lente ale răsăritului,
un arbor cu umbra sa,
frunze uscate de toamnă,
o față în oglindă,
geamuri înghețate,
buze deschizându-se
alți ochi privind.

Francisco Alvarez Velasco

Precauțiuni de ultimă oră

Trebuie să mă feresc de viermi
când mă îngroapă
mai mult ca sigur
vorbesc rău de mine
scuipă asupra poeziilor mele
și urinează florile
ce vor crește pe mormântul meu
până să-mi devoreze oasele
îmi smulg intestinele
și culmea nedreptății
îmi fură dintele de aur
și asta pentru ca toată viața
nu am scris nici un vers despre ei

Mario Mendez

Arta poetică

O vacă paște în memoria noastră
sîngele-i curge din ugere
peisajul este împușcat mortal

Vaca insistă cu rutina sa
coada alungă plictiseala
peisajul reinvie în miscare lentă

Vaca abandonează peisajul
noi continuăm să-i ascultăm mugetele
acuma memoria noastră paște
în această imensă singurătate

Peisajul părăsește memoria noastră
cuvintele își schimbă numele
ne trezim plângând
deasupra paginii goale

Vaca paște acum în gol
cuvintele sunt îndreptate spre ea
limbajul își bate joc de noi

Mario Mendez

Conștient

Mă doare umanitatea

în obrazul stâng.

Simt o profundă

durere intercostală.

Deodată viața

devine mare

fără să vreau.

Umflătură de piatră

astma

până ce apa o invadează.

Nici o încăierare,

hematomi fără sînge

stăpâniți de moarte.


Claudio Serra Brun

nici secret.nici înțelegere.

Nici secret nici înțelegere.
Nici supunerea tăcută
nici profeție.Ascult cum se apropie
fluviul cuvintelor.Adun rămășițele.Îmbrățișez
cadavrele


și cu ele aprind


acest rug comun pentru uitare.

Ana Salas

Codul secret

Nu sunt cuvintele.
Nu sunt gesturile.
Nu sunt amintirile.
Nu sunt privirile.
Nu sunt jurămintele.
Nu ne spun pe nume.
Nimeni nu le aude
doar doua persoane.
Voci unice
a mea
a ta
a noastră.
Limbaj pierdut.
Cod secret.


Patricio Loizaga

Izvorul sălbatic

Și pentru că te plictisește această melodie
monotonă și cețoasă a vieții de zi cu zi,
și te domesticește,
pentru cel mai lup fără dinți ce te crezi;
pentru cea mai știință și experință ,și pace a spiritului;
pentru ordinea în care ai decorat pereții,
pentru vârsta mai înaintată decât vârsta ta,
pentru multele alte vieți pe care ți le dau cărțile,
și adaugă tot ce vrei în lista asta,
există un izvor sălbatic în tine însuți,
un loc unde ești și tu și propria ta moarte.
E de piatră și de noapte,de foc și lacrimi.
În apele sale nesigure
se odihnește din totdeauna ceva neadormit,
un loc unde se făuresc
atrocitățile și visele,
trădarea și crimele.
E izvorul tuturor puterilor tale
și în el dorm reptile,și intuiția
și o profundă așteptare.
Vezi bine,tu ești acest izvor.

Știu că știai,tocmai de aceea
acceptă, închină și bea.

Carlos Marzal

Muza

Convinge-te prima dată că-i ești simpatic,
să-i facă plăcere să iasă cu tine.
Apoi du-o acasă,dă-i câteva pahare ,
și,la un moment dat,mușc-o de gât.
Odată ce acceptă du-o în dormitor.
Unele o să invoce o indispoziție,
altele îti vor povesti viața lor în întregime.
Arată-le la fiecare în parte doza de tandrețe
pe care o cer ochii lor.Fii mereu generos.
Trebuie s-o păstrezi lângă tine așa cum e.
Fără ea, fără muza ta ,ești un nimic,poete.

Luis Alberto de Cuenca

Insomnie

Viața durează destul de puțin.

Nu ai timp să faci nimic.Nu există cale

să-ți aduni zilele pentru a realiza ceva.Te scoli,

îți îmbrățișezi iubita,iei micul dejun,

mergi la serviciu,mânânci,dormi,mergi la cinema,

nici să vrei nu ai timp

pentru a citi Seneca și să crezi

că totul are o soluție în lumea asta.

Viața durează doar o secundă.Și nu-mi explic

de ce noaptea asta nu se termină niciodată.



Luis Alberto de Cuenca

Senzația nimicului

Trăiești ,după toate, o dulce
cădere în pura metafizică,
în lumina sublimă a nimicului.
În golul cubic,în numărul
focului.E rugul
ce arde în zadar.Acolo
nu bate niciun vânt.E
focul pur,nimicul pur.Ai credința
că nu se extinde.Reducerea
cercului la un punct,la o cifră nenorocită.
Pentru că e groaznică o suferință
fără materia ce o întrupează.
E nemișcarea suferinței....Așa
cum noaptea niciodată
nu devine zi.

Carlos Buosono

Geneză

Înainte totul era tăcut și obscur.
Singurătatea făcea victime în stânga și-n dreapta.
Atunci ,Dumnezeu a zis:,,Să se facă Iubirea!,,
Și din acel moment am început să te iubesc.
Dar mai târziu Iubirea a zis:,,Să se facă Uitarea!,,
Și acum totul e ca Înainte.


Juan Jose Vargas Camejo

Tu și eu

Tu și eu,
maluri ale aceluiași râu.
Albastru și galben.
Tu și eu,
marea și cerul,
cerul și marea.
orizontul,
oglindirea continuă.
Tu și eu,
nici iubiți,
nici prieteni,
nici dușmani.
Tu și eu ,
maluri ale râului amar,
albastru și galben,
ce curge spre uitare.

Concepcion de Quesada y Loynaz

Capriciu

În acest dialog imposibil
între mare și zid
eu sunt valul revoltat,
tu piatra nemișcată tăcută.

Câteodată spuma mea
face baraj in tine din capriciu,
ceva ironie
în uniunea aceasta irealizabilă
de piatră și viață.

Concepcion de Quesada y Loynaz

Diagnostic

Am suferit pentru tine de scarlatină.De durerea oaselor
când cresc.
Am suferit cu tine de difterie,de malaria mortală a cuiva
ce linge o piatră în căutare de mâncare.
M-ai contagiat cu cele mai rele boli.

M-am expus pentru tine pojarului iubirii ce incepe,
arteritei lacome a rutinei.
Scorbut sunt brațele tale când beau buzelor
vitamina 12.

Am suferit durerea și compromisul.

Simțeam gustul amar al aspirinei.
Sufeream de inimă și de artrită.De imunodeficiență de tine,
de chinul tău.
Mi-au provocat otită trucurile tale și rinită pesta ta
de câine vagabond.Tahicardie și dureri de naștere
sămânța ta fertilă în urma căutării.

Toate astea le-am suportat pentru tine,
toate,
mai puțin alergia.

Maria Rosal

Promisiunile unui poet dezorientat

Promit să merg la slujbă în fiecare duminică,
să nu râgăi când mâncăm,
să nu râd nici de mama nici de tata,
să folosesc cravata la maxim,
să mă piaptăn tot la zece minute pentru mă aranja.
Promit să fiu un avocat cinstit și eficace,
să nu mă piș în stradă că-i un gest animalic.
Să cred în toți sființii patriei mele!
Să-mi educ copiii la călugărițe,
să mă culc la miezul nopții că-i o oră bună,
să fac reverențe polițiștilor
să mă încânte să plătesc facturi băncilor,
să vorbesc de modă la reuniuni,
să nu încurc cu vorbe bătrânii,
să consider poezia ca un hobby
nu ca o preocupare;
să citesc mai puțin pentru a nu-mi tulbura mintea.
Să fiu sincer când mă spovedesc,
să port pantofi curați și lustruiți.
Adio la scuipatul în stradă!(e urât)
Nici barbă n-am să-mi las,se spune că pari neîndemânatic.
Să mă las de băutură ca de un viciu ce te omoară.
Să nu privesc apusurile de soare că-i sentimental.
Să mă duc la serbările câmpenești,
căsătorii,botezuri,înmormântări.
De acum și pururea promisiunile mele:
Să fiu un băiat bun e ceea ce-mi cer.
Sfântul poet acuma apare.

Santiago Azar

A trăi

A trăi
înseamnă a întelege corpul în care sălășuim
a cunoaște râurile sale interne,
curgerea apelor sale până la marea
altui corp,
altor ore și zile,
altui destin.

A trăi
e aventura secretă a descoperirii lumii
ce se ascunde în ultimele celule
în camera unde te inventezi noaptea
când traversezi zidul ce te împiedică
să fi alt corp,
alte ore și zile,
alt destin.

A trăi
e cuvântul în oglinda sa.

Maria Cinta Montagut

Asta e...

Asta e
vocea mierlei
liniștită
ce îndulcește
paharul copacului
ce-și bea
domol
lenta
agonie.


Jose Luis Vidal

Insula

Imaginează-ți
că țara ta ar deveni insulă
și tu ai ajunge în mijlocul oceanului,
în grația valurilor.
Închipuiește-ți că țara ta,
acum insulă,e toată rocă,
uriaș esuat
mereu încercuit de ape.
Și de aici
până în cel mai înalt vârf
toți locuitorii săi
visează vise romantice
și se lasă pătrunși de acestea,
alunecând lent în abis
în timp ce spuma și
zvâcnirea verde a valului
pătrund stânca.
Închipuiește-ți zilele următoare:
singurătatea insulei,
stânca,
visul său și sinuciderea.

Jose Luis Martinez

Poezia este...

Poezia e vocea iubirii,
a oaselor și a sângelui .
Cântecul timpului ce curge
în râul magic al memoriei.
Cu primăveri ce acoperă
durerile inimii.
Suntem nimic fără tandretea,
fără cuvântul ce țese viața:
pasiune,singurătate,moarte și blândețe.


Sergio Macias

Nu pronunț numele tău....

Nu pronunț numele tău de teamă să nu văd rana

și sângele ce curge.

Nu pronunț cuvintele ce ar trebui să le spun.

Te privesc.

Te contemplu.

Te observ.

Caut clipele și timpul trecut.

Apoi zic ceva inutil,

magic,

ireparabil.

Spun lucruri stupide cum ar fi:

ce faci,se face cald,te iubesc,

aseară te-am dorit din nou.

Dar nimic nu se aude între acești pereți.

Tu mă privești neliniștit,

decis,

laș.

(inima mea începe să alunece
pe panta lină a părului tău.)

Putere

Șuieră vântul.Noaptea se lasă.
Ca un notar îmi scriu lucrurile ce le posed:
marea și stelele,orizontul înaripat
unde pasărea desenează forme invizibile,
muntele și pădurea,
cărțile,miresmele,toamna,
muzica și soarele,
cuvintele albastre ce transformă lumea,
ploaia și arabescul solitar,
multă melancolie și un pic de speranță,
oglinzi ce reflectă dorinți arzătoare.
Noaptea se lasă sau se naște în mine.

Notez unele lucruri ca și argument magic
că singurătatea nu există.

Antonio Gracia

Coborârea de pe cruce

Smulge-mi coroana de spini
ce pentru tine-ndur
și spală-mi cu lacrimile tale rana
ce pentru tine sângerează-n coasta mea.
Sfârșește-mi durerea
morții și abandonează-mă
în brațele tale,din milă.

Apoi ,îngroapă-mă adânc în tine,
acolo unde învierea e un delict
răsplătit cu pedeapsa capitală.

Luis E duardo Aute-,,Templul de carne,,(1986)

Când te privesc

Când te privesc
simt distanța
ce te separă de tine însăți.

Simt oțelul
surâsului tău trist
înfingându-se în corpul meu.

Simt ochii tăi
ce mă privesc și ce contemplă
muzica și oglinzile.

Simt mâinile tale tinere,
degetele tale
numărând speranțe și mistere.

Simt ploaia
singurătății și timpul
pătrunzând în oase.

Simt corpul
ce-l simți tu
crescînd în tine.

Și simt cum te reconstruiești,
îți dai sens și formă
te faci Tu.

Simt în tăcere cum te simți.


Adolfo Celdran-,,Ajungând în locuri frumoase,,

Ireversibil

Ireversibil căderea
mă alege
de fiecare dată când încerc alături de tine
să reînviu.
Îmi misc sufletul,îi provoc zvâcniri
urmăresc din întuneric înalta lumină
ce într-o zi,când fu asta?
a revărsat
peste sufletele noastre adierea
Divină.
Dar în zadar încercările mele,
iubită formă a sufletului....
cad mereu,ireversibil,
ca o cometă mă prăbușesesc
în cenușa împrăștiată
a corpului tău,
în aceleași resturi
al acelui infern,acum stins,
care de asemenea într-o noapte
când fu?
a topit trupurile noastre
transfigurate.

Luis Eduardo Aute-,,Templul de carne,,(1986)

http://www.youtube.com/watch?v=HUZWUMJzjyc

Pe unde plutești

Pe unde plutești
urmăresc norul ce-ți ridică picioarele;
încerc să-l prind,sar,îl ating
dar mă țintuiește raza sa mortală
și cad pe pământ,în lutul primar
ce așteaptă miracolul,
nerăbdător....
suflul divin,
vocea ta spunându-mi:
,,Ridică-te
și umblă,
să plutim împreună,,

Luis Eduardo Aute-,,Templul de carne,,(1986)

Clipa fără sfârșit

Trăise până acum fară să-si dea seama;
nu trecuse de stigmatul
ce prezența sa trecătoare îl perpetua
în cel mai adânc loc al spiritului,
acolo unde se presimte frica consumării totale,
în aceea înțelegere subterană a muzicii
când iubirea dobândește
transparența morții.

Luis Eduardo Aute-,,Liturghia dezordinii,,(1976-1978)

Liturghia dezordinii

De asemenenea nasc monstrii:
forța ce mânuiește rațiunea,
matematica oglinzii,
doi cu doi fac patru,
punctele de referință,
dimineața,
regulile ce execută jocul
și crezul blestemat ce proscrie
nemăsurabilul:
Eu,
sfera,
iubirea sau focul ce se împarte,
Muzica,
liturghia dezordinii
și-între alte magii-
frumusețea Intâmplării neprevăzute
ca de exemplu:
a muri

Luis Eduardo Aute-Liturghia dezordinii(1976-1978)

Parfumul Sacru

Poți
să faci abstracție de intensul miracol
ce presupune descifrarea
Parfumului Sacru al planetelor

dar niciodată, niciodată
de tămâia ce o degajă corpul tău
în urma cărnii
împărtășite

Luis Eduardo Aute-,,Templu de carne,,(1986)

Verbul se facuse carne

Verbul se facuse carne
carnea mea
carnea ta


și se conjugase între noi


Luis Eduardo Aute-,,Templul de carne,,(1986)